Postavarul. Abruptul Itvig-Muchia Caprioarei

      Traseu de alpinism tehnic. Grad de dificultate cotat 4B; 5 A0 (6+); 6 lc.

             Vremea frumoasa din ultima perioada ne indeamna sa nu mai stam acasa. Nu ca pe vreme rea am sta :). Pentru finalul acesta de saptamana ma gandeam ca am putea catara ceva prin Postavarul. Ce anume vedem la fata locului.

Duminica dimineata iar sunt matinal, la ora 6 deja sunt in tramvaiul 41 care ma duce la Piata Presei unde ma asteptau colegii. In tramvai ma amuza un cersetor (orb?) care avea ochelari 3D :)). Sustinea ca ia prescris nush ce doctor. Il iau la intrebari nitel, aflu ca luna lui de "munca" e mult mai bine platita decat a mea. La biserica Casin omul nostru coboara, aici e locul lui de munca,imi cere niste bani, eu ii urez sa pasca fericit.
Ma intalnesc cu Mitrut si o luam spre locul nostru pentru aventura de azi. Pe drum mai culegem pe Johnny si pe Miruna, lasam masina la Poiana Inului si o luam usurel pe potecuta ce duce la Peretele Animalelor. Avem o incepatoare printre noi azi :) asa ca o sa cataram ceva care sa n-o sperie asa din prima. :)

La baza traseului ne echipam, Johnny face echipa cu Miruna, eu cu Mitrut. Ii mai explicam fetei cum sta treaba cu filatul capului de coarda, ei pleaca primii in traseu. Traseul are 6 lungimi de coarda si urmareste linia clara a muchiei pe 240 m difierenta de nivel. Noi am legat primele 2 lungimi intr-una singura deci la final au fost doar 5.

In prima lungime se pleaca din partea stanga a crestei, Sunt putine pitoane, dar nu e dificil. Doar expunerea care creste cu fiecare pas :).

Prindem din urma echipa din fata, dar regruparea e comoda, avem loc toti. Urmatoarele 2 lungimi sunt la fel, putin asigurate, se merge pe linia crestei.

In lungimea care urmeaza, e pasajul cel mai dificil din traseu. Incepe cu o mica traversare spre stanga, dupa care direct in sus pe fisura. Ne distram copios pe seama Mirunei care se plange ca nu poate, dar mai urca un metru :). Trecem toti si ne intalnim in regruparea de deasupra pasajului.

Pe ultima lungime  se urca 3m drept, apoi un traverseu de circa 1 m spre stanga, pe sub o burta, apoi se urca pe un horn de 5-6m. Dupa iesirea din horn traseul urca in trepte pana la final, in zona de copaci. Regruparea finala se face la un copac.

Gata, am scapat si de espadrilele care ne-au terminat picioarele si de soarele care ne-a prajit bine. Ne tragem in poza de final, strangem echipamentul,si spre masina si acasa.

E o placere sa te cateri la Itvig.
Pace :)

Fagaras. Putin pe muchia Dragusului

                 Muchia Dragusului se inscrie in randul marilor custuri fagarasene. Parcurgerea ei iarna constitue o frumoasa si dura tura alpina.
De mult ma gandeam la muchia asta. Am mai parcurs-o acum 8 ani dar nu prea am vazut mare lucru din cauza cetii si ninsorii.
De data asta plecam mai tarziu din Bucuresti si dupa multe ore pe sosele patriei ajungem si la Sambata.

Lasam masinile la Floarea Reginei si ne punem pe tropait :) spre cabana Valea Sambetei. Mai sus de pastravarie se construieste o hidrocentrala,, zona arata ca dupa bombardament,  noul drum forestier a muscat adanc din coasta muntelui si a inlesnit si accesul taietorilor de lemne.

La cabana, de cand cu schimbarea cabanierului, parca s-a mai schimbat ceva. E mai curat, sobele functioneaza.
Mai o poveste, mai o barfa :), mai o bere ziua trece si ne bagam la somn.

Dimineata ne trezim la 5, afara ploua dar nu ne descurajam, o luam pe poteca ce duce la casa de vanatoare de pe muchie. Curand ne plictisim de ea si o dam direct spre muchie.E foarte cald, zapada e umezita, iar sus e si mai cald.

O ploaie marunta ne sacaie, dar ne creste moralul cand vedem ca pe muchia vecina se lumineaza.Primul varf de peste 2012m al muchiei e in fata noastra si pare imens. Zapada cand e pana la brau, cand nu e deloc.

Muchia incepe sa se ingusteze, pentru mai multa siguranta punem coltarii. Ne angajam in urcusul varfului La Parau Larg escaladand sau ocolind obstacolele intalnite in cale.

In continuare muchia capata aspect de custura, cornisele obligandu-ne sa inaintam cu atentie sporita. Totul e neatins, e incarcat de zapada, cornisele sunt umezite, cei care fac buletinul nivo si dau grad 2 ca risc de avalansa pentru Fagaras, s-au pacalit, eu as da 4, cateva bubuituri imi confirma temerile.

Pe varful Piatra Rosie facem sfat, daca sa continuam sau nu, cornisa imensa de sub Galasescu Mare inca e acolo si e in drumul nostru. E clar, drumul nostru se termina aici, ne retragem. Muchia ramane tot aici si avem inca un motiv in plus sa revenim.

Ne intoarcem pe urmele facute la urcare si ne abatem si pe la casa de vanatoare.

Casuta e foarte cocheta, are si soba. Mancam ceva si o dam la vale. De aici nimic notabil, poate doar marea de branduse in poienile de langa cabana.

 

O luam spre masini pe acelasi forestier, ne noroim bine :) si iar lungul drum catre casa.
Pace :)